D'UCE¹, duc, vb. III I. Tranz. 1. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva dintr-un loc si al pune în altul. ◊ Expr. a duce (pe cineva) la groapă = a conduce un mort la locul de înmormântare. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l îndruma, a-l introduce undeva; a conduce. ◊ Expr. A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a-i promite (cuiva) mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a însela (pe cineva) făcându-i promisiuni mincinoase. (Fam.) A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau de nas, cu cobza, cu presul) = a însela, a amăgi (cu promisiuni mincinoase). A se lăsa dus (de gânduri, de visare etc.) = a se lăsa cuprins, coplesit de gânduri. A-l duce pe cineva gândul (sau mintea, capul la ceva) = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe (să facă ceva); a face ceva. ♦ Intranz. (Despre un drum) A conduce sau a ajunge într-un anumit loc, a da în... ♦ Intranz. Fig. A avea drept rezultat. 3. A deplasa pentru a apropia de cineva sau ceva; p. ext. a apropia de cineva sau ceva. Duce lingura la gură. 4. A transmite vesti, vorbe, răspunsuri, salutări etc. 5. A-si petrece viaţa, zilele etc. într-un anumit fel; a trăi. ◊ Expr. A o duce în... = a nu mai înceta cu..., a o ţine în... A nu o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trăit, a fi pe moarte. 6. A îndura, a suporta, a răbda, a suferi. ◊ Expr. A duce grija (cuiva sau a ceva) = a) a fi îngrijorat să nu (i) se întâmple ceva rău; b) a se interesa, a se ocupa îndeaproape (de cineva sau de ceva). A(-i) duce dorul = a) a-i fi dor de cineva; b) a fi dornic de ceva, a simţi lipsa unui lucru. 7. A purta războie, lupte, tratative etc. 8. A depune, a presta o muncă. ◊ Expr. A (o) duce la capăt (sau la îndeplinire, la bun sfârsit) = a îndeplini (în bune condiţii) ceva. 9. A trage, a trasa linii. II. Refl. 1. A merge, a se deplasa, a se misca, a pleca undeva sau către cineva. ◊ Expr. A se duce drept (sau într-un suflet, glonţ, puscă, întins)= a merge undeva repede, fără ocol. (Pop.) A se duce după cineva = a se mărita. A se tot duce = a merge fără încetare. A se duce cu Dumnezeu (sau în plata, în stirea lui Dumnezeu, în plata Domnului) = a merge unde vrea, unde poate, oriunde. A se duce de râpă = a se prăpădi, a se distruge; a se cheltui; a decădea. Du-te-ncolo! = exclamaţie prin care se exprimă neîncrederea faţă de ceea ce spune cineva. (În imprecaţii) Du-te (sau ducă-se) dracului! (Substantivat) Du-te-vino = miscare continuă (si intensă) încoace si încolo. (Pop.) Ducă-se pe pustii = a) dracul; b) epilepsie. ♦ A colinda, a cutreiera (fără ţintă). ♦ A pluti pe apă sau a zbura în aer. 2. (Despre vesti, zvonuri etc.) A se răspândi, a se împrăstia. 3. Fig. A trece; a dispărea. 4. A muri; a se sfârsi. III. Intranz. A rezista la... - Lat ducere.
Sursă : DEX'98 (45519)  - viomih

D'UCE², duci, s.m. 1. Titlu purtat de conducătorul unui ducat; persoană având acest titlu. 2. Titlu nobiliar superior marchizului si inferior prinţului; persoană având acest titlu. ♦ Mare senior feudal. 3. Conducător militar la triburile germanice. - Din fr. duc, lat. dux, -cis.
Sursă : DEX'98 (49768)  - romac

A duce ≠ a aduce
Sursă : Antonime (68797)  - siveco

A se duce ≠ a sosi, a veni, a se întoarce, a reveni
Sursă : Antonime (69165)  - siveco

D'UCE vb. v. ademeni, amăgi, cârmui, con-duce, dirigui, domni, guverna, încânta, însela, minţi, momi, păcăli, prosti, purta, stăpâni, trisa.
Sursă : Sinonime (182514)  - siveco

D'UCE vb. 1. v. căra. 2. v. transporta. 3. a deplasa. (~ lingura la gură.) 4. v. merge. 5. v. deplasa. 6. a se deplasa, a se transporta. (S-a ~ la faţa locului.) 7. v. pleca. 8. a merge, a pleca, a porni, (pop.) a (se) misca, (înv. si reg.) a păsa. (Unde te ~?) 9. v. merge. 10. v. trece. 11. a colinda, a cutreiera. (Se ~ prin muzee.) 12. a aduce. (Mi-a ~ pachetul acasă.) 13. v. ghida. 14. v. însoţi. 15. a conduce, a purta. (O ~ de mână.) 16. v. transmite. 17. a se îndrepta, a merge. (Acesta e drumul care ~ spre ...) 18. v. trasa. 19. v. răspândi. 20. v. des-făsura. 21. v. purta. 22. a întreţine, a purta. (A ~ o corespondenţă vie cu ...) 23. v. suporta. 24. v. rezista. 25. a trăi, a vieţui. (O ~ rău.) 26. a-i merge. (Stiu că o ~ bine!) 27. v. sfârsi. 28. v. muri.
Sursă : Sinonime (182513)  - siveco

D'UCE s. (înv.) ducă, herţog. (~ de Burgundia.)
Sursă : Sinonime (182512)  - siveco

d'uce vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. duc, 1 pl. d'ucem, 2 pl. d'uceţi, perf. s. 1 sg. dus'ei, 1 pl. d'userăm; imper. 2 sg. du, neg. nu d'uce; part. dus
Sursă : DOR (241993)  - siveco

d'uce s. m., pl. duci
Sursă : DOR (241994)  - siveco

A SE D'UCE mă duc intranz. 1) A se deplasa, a pleca undeva. ~ la scoală. ◊ ~ după cineva a se mărita. ~ drept (sau glonţ, într-un suflet, fuga, puscă) a merge repede si fără ocoliri. ~ pe copcă (sau pe gârlă, pe apa sâmbetei) a se pierde. Du-te-vino într-o parte si în alta. 2) (despre zvonuri, vesti) A se răspândi repede. /<lat. ducere
Sursă : NODEX (332890)  - siveco